Cristian Tudor Popescu despre Ioan Rus: “Un prost serios”

„De vreo două mii şi ceva de ani, de la Aristotel şi Platon, toţi cei care au scris teze de doctorat pe filozofie, pe politică, pe ştiinţe sociale, toţi au plagiat. Repet, de la Aristotel încoace şi Platon, pe tehnic de la Newton şi Einstein, toată lumea a plagiat”.

Am ascultat şi am privit această zicere fascinat. Prostia abisală e o floare rară a naturii umane, la fel de rară ca geniul. Prostia mediocră, ca şi inteligenţa mediocră, fac legea în viaţa publică românească, aşa că, întrucât genii nu mai este, s-a terminat, un cosmos de prostie născut din gura unui ministru de interne e o delicatesă pentru minte, inimă şi literatură.

L-am numit pe dl Ioan Rus „un profesionist serios” cu ocazia instalării d-sale în guvernul Ponta. Mă bazam, spunând asta, pe rolul important avut de dl Rus în desfiinţarea vizelor pentru Europa de Vest de care a beneficiat România începând cu precedentul său mandat, pe autoritatea şi respectul de care s-a bucurat ca ministru de Interne, pe sobrietatea manifestată în discursul politic şi cel administrativ   şi, nu în ultimul rând, pe opoziţia deschisă faţă de Ion Iliescu, pe care a avut curajul să o manifeste când nimeni în PSD nu crâcnea în faţa Tovarăşului.

Nu am cerut demisia d-lui Rus când l-a sunat pe condamnatul cu executare Adrian Năstase pentru negocieri. M-am mărginit să observ că pot înţelege gestul din punct de vedere uman, dar că aşa ceva este discriminatoriu, anormal, ilegal.

Însă în faţa suszisei încercări de a-l scoate pe premierul Ponta din rahatul care-i depăşeşte gâtul, mai întâi n-am avut cuvinte. Ce să-i spui d-lui Rus? Platon şi Aristotel,  şefi de tură la bordel, că acolo se plagiază tot timpul? Newton, Einstein şi ai lor, maiştrii lumii pă sector? Domnule ministru, aţi dat ordin să-i aresteze pe toţi în afară de ăştia patru?

Cu sentimentul cu care scoţi un enorm guzgan mort din motor,  trebuie să-i comunic d-lui doctor inginer în automobile Ioan Rus că  Newton şi Einstein au fost „pe tehnic” cum e perversa pe Târgu Ocna.  Dacă Isaac Newton,  în calitatea sa de fizician teoretician şi matematician de geniu, a mai meşterit câte un dispozitiv,   disc, tub, lamă transparentă, însă doar ca să-şi ilustreze teoriile, Albert Einstein n-a făcut în viaţa lui alte experimente în afara celor din mintea proprie, Gedankenexperiment. Exprimarea „pe tehnic” cu privire la cei doi are mai de grabă aerul altei facultăţi absolvite de dvs, „Ştefan Gheorghiu”.

Apoi, să spui că toţi doctorii în fizică i-au plagiat pe Newton şi Einstein, ca să sugerezi inocenţa cu care Ponta i-a xeroxat pe Diaconu şi Creţu, dezvăluie un hău în capul d-lui ministru  care îmi dă fiori metafizici.  Domnule doctor inginer, aţi auzit cumva de unu` Planck? Ăsta era şi el un doktor,  tot pe „tehnic”,  care a inventat o mecanică, ce-i drept nu de maşini şi tractoare, mecanica cuantică, pe care Newton nu putea nici să şi-o imagineze. Pe baza teoriei lui a explicat Einstein legile efectului fotoelectric, lucrare pentru care a primit  premiul Nobel, nu pentru teoria relativităţii.  Alt doctor, Maxwell pe nume, fiindcă n-a ştiut să plagieze,  a inventat un demon. Haideţi, toţi odată, domnule ministru,  demonul lui Max-well a fost inventat de Mo-ceanu, pardon, de Maxwell.  Teoria electromagnetismului, a lui Maxwell ăsta, a fost numită în cor de lumea ştiinţifică „a doua mare unificare a fizicii”, prima fiind a lui Newton. Einstein avea poza lui Maxwell pe peretele camerei de lucru, alături de a altui plagiator, Faraday, şi de a lui Newton.

Mai pomenesc câţiva doctori plagiatori „pe tehnic” care, spre deosebire de dl Ponta,  au reuşit să păcălească întreaga lume pentru eternitate: Ernest Rutherford, întemeietorul fizicii nucleare, Erwin Schrödinger, un austriac care a dezombificat o pisică moartă-vie,  Werner Heisenberg, un neamţ „evreu alb” care, probabil ca să scape de acuzaţiile de plagiat, a inventat principiul incertitudinii…

Cât priveşte doctorii plagiatori care umplu vremurile scurse de la Aristotel şi Platon încoace, las specialiştii să se pronunţe, adică pe dl Rus, întrucât subsemnatul mărturisesc că n-am reuşit să citesc toate tezele de doctorat „pe filozofie, pe politică, pe ştiinţe sociale” din ultimii două mii şi ceva de ani.

Îi urez în continuare d-lui Ioan Rus să fie un profesionist serios în ministerul pe care îl conduce, dar, intelectual-culturaliceşte vorbind, sunt nevoit să-i atribui alt calificativ pro: un prost serios.

Sursa: gandul.info

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Politica cu polemica și etichetat , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

8 răspunsuri la Cristian Tudor Popescu despre Ioan Rus: “Un prost serios”

  1. getagh zice:

    Exagereaza CTP cu limbajul ca si in alte cazuri. De exemplu ca atunci cand il facea oligofren pe Emil Boc(parca).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s