Ponta catre Basescu: Sa DEMISIONAM amandoi si sa lasam romanii sa decida

Propunerea lui Victor Ponta poate pune capat balciului continuu al lui Basescu de 8 ani de zile. Se pot declansa alegeri parlamentare si prezidentiale anticipate, singura solutie de bun simt pentru momentul grotesc in care am ajuns, romanii putand sa decida singuri cu cine vor sa continue.

„Acest moment de blocaj nu poate fi solutionat, pana la urma, nici de Parlament, nici de Curtea Constitutionala, ci doar de cei care au cu adevarat dreptul, si anume de cetateni. Pana la urma sa spuna ei: il vrem pe Traian Basescu sau il vrem pe Victor Ponta cu Crin Antonescu”, a declarat Ponta, la Antena 3.

„Din punctul meu de vedere, daca presedintele accepta, putem amandoi sa ne punem demisia pe masa si sa mergem ca oamenii sa decida„, a mai spus Ponta.

„Vine un moment, dupa opt ani si jumatate in care trebuie sa intelegi ca puterea nu este doar a ta, puterea este a celor pe care ii vor oamenii. Te-au ales in 2004, te-au ales din nou in 2009, nu mai vorbim cum si cate institutii au fost implicate atunci.
Acum oamenii nu il mai vor pe Traian Basescu. Presedintele e in situatia ‘daca voi nu ma vreti, eu tot nu plec, eu stau aici si ii distrug pe toti cei care nu sunt de acord cu mine’. Ori asta nu va functiona”, a continuat premierul.

Victor Ponta a mai adaugat ca, daca presedintele nu accepta varianta demisiei, va solicita Parlamentului ca, „incet-incet, sa rezolve” toate problemele dintre Guvern si Presedintie.

Nu cred ca Basescu are vreo farama de curaj „sa se intoarca la popor” asa cum zbiera cand ii convenea. Un om care tot timpul a mers la cacealma este speriat de moarte, si asta se vede foarte clar in ultimul timp, sa dea ochii cu romanii. Romanii nu-l mai vor, s-au saturat de jocurile si manipularile lui ordinare. De demnitate nici macar nu merita sa facem vorbire.

Lasati romanii sa decida!

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Politica cu polemica și etichetat , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la Ponta catre Basescu: Sa DEMISIONAM amandoi si sa lasam romanii sa decida

  1. getagh zice:

    Pentru astfel de gesturi trebuie sa ai statura politica necesara. Aici nu e cazul.

  2. mirceavladut zice:

    In nici un caz nu cred ca a vorbit serios. Stie ca Basescu nu poate accepta, de aceea a facut aceasta propunere. E doar o chestie de imagine, lipsita de orice insemnatate reala. Vrea doar sa-l puna pe Basescu in situatia de a arata ca se tine de putere. Dar comparativ cu Ponta… nu e nici o diferenta din punctul de vedere al lacomiei de ciolan. De ce nu deminsoneaza Ponta datorita plagiatului? Cand zice ca da (in Spania), cand zice ca nu are legatura teza de doctorat cu functia de prim ministru… Si eu zic ca nu are legatura, dar are legatura in schimb cu moralitatea. Iar aceasta legatura mi se pare mult mai importanta pentru un premier.
    P.S. Ar fi culmea ca Basescu sa accepte propunerea. Dar nu acum, ci putin mai tarziu, cand entuziasmul votantilor care si-au pus sperante (sunt convins 100% ca sperantele sunt doar iluzii desarte) in USL va mai scadea si vor exista sanse reale sa piarda alegerile generale.
    Concluzia mea despre demisiile lor? Palavrageala curata pentru prostime.

    • Romanasii zice:

      Categoric. Asa cum tot afirm de o vreme incoace, asistam la niste manipulari din care DOAR NOI ROMANII vom avea de pierdut.

      • mirceavladut zice:

        Ca sa fiu rautacios: oricum noi, romanii, vom avea de pierdut. Si nici nu cred ca vom putea avea, vreodata, ceva de castigat de la politicieni. Asa cum nici dacii nu au avut nimic de castigat de la romani, cum nici armenii nu au avut nimic de castigat de la turci, cum nici anglo-saxonii n-au avut nimic de castigat de la normanzi si nici amerindienii de la colonistii europeni, nici incasii si aztecii de la spanioli.

      • Romanasii zice:

        Sugestia pe care o faci are corespondent in realitate. Politicienii chiar se cred stapanii romanilor.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s