De pe Net – Nunta Ebei

E lung pământul, ba e lat
Dar ca Traian de suspendat
Nici azi alt președinte nu-i.
Și-avea o fată – fata lui –
Icoană-n parlament să pui
La numărat.

Și dac-a fost pețită des
Se vede c-a avut succes[uri]
Dar dintr-al prinților nădragi
Câți au tot lins ai dânsei fagi,
Nu hrebenciuci, ci cel mai drag
A fost ales

El, cel mai drag! El a venit
Dintr-un fund de Răsărit
Un prinț frumos și tinerel
Și fata s-a-ndrăgit de el.
Că doară tocmai SIDA, el.
I-a fost menit.

Și s-a pornit, apoi, cuvânt!
Că vor să-l bage în mormânt
Pe tata-socru, printr-un puci
Cu mere, pere și cu nuci
Și au pornit s-alerge-n zbor
Chemați de Gitenstein de zor
Tot felul de năuci.

Ca ieri, cuvânt de Macovei
Făcu din fiare–numa’ miei
Și-ai Europei înțelepți
Grăiră că vor stat de drepți
Nu mișcă nime’-n front, de nu
Vă grecizăm, și PsycheMu
Vă facem din nou geți.

Iar când a fost de s-a-mplinit
Ajunul zilei de nuntit
Făcură cvorum din rahat
Și-o țară-ntreag-a blestemat
Spunându- : Vei fi suspendat
De grinda cea din țintirim
Și ne-am cutremurat.

Și-atunci de peste larg pridvor
În dalb iatac cu reflector
Ieșiră Eba, lunetiști
Iar noi zăcurăm tot mai triști
Și ne-ntrebarăm făr’ de har
Cât o fi dat tataia dar
Să aibă girofar.

Dar vesel Mugur împărat
A spus nimic, nimic n-a dat
Dădurăm noi, din visterie
Că datina, fir-ar să fie
Precum e felul din bătâni
Și cum se cade la români
E pusă pe furat.

Sursa: cotidianul.ro

Reclame
Acest articol a fost publicat în "Folclorul" alina poporul și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s