Lucian Avramescu: „Nero parea mai zdravan”

Încântat de sine, Băsescu se pupă în fața națiunii, gâlgâie de îngâmfare și atacă electoral. Un reputat psiholog depistează semne de paranoia. La fel de mândru de sine, Nero părea mai zdravăn.

Intrarea în campanie a lui Traian Băsescu s-a petrecut cu iuțeală. A ieșit la înaintare, din prima zi, cu avangarda ANI. Marți, arendașul din Deal declanșează operațiunea ”haosul”. Vorbește a treia sau a cincea oară. Alege momentul când premierul se adresează Parlamentului. Se autodeclară ”primul responsabil al țării”. Nimeni nu trebuie să mai înțeleagă nimic. În băltoaca politică românească apa trebuie să fie cât mai tulbure, în învălmășeala de vorbe, partidul lui, care în fapt a dispărut, trebuie să pară că există. Să rezum. Primul ministru Ponta și-a anunțat din timp intenția de a se adresa Parlamentului, într-o chestiune de interes vital pentru România – fondurile europene. Ne va reprezenta acolo Băsescu, interesat vizibil să nu supere pe nimeni, cu riscul de a-și supăra poporul. Dar ce contează poporul? N-ar fi prima oară. Ora 13 este cea la care Ponta urmează să se adreseze Parlamentului și, firește, națiunii. Mă aflam, împreună cu Maria Coman, într-o emisiune a Antenei 3, resemnat la gândul că puteam să-l ascult și de acasă pe premier când a apărut, bruiaj total, Băsescu. Apariția era vizibil concepută nu atât pentru a exprima un punct de vedere, ci pentru a arunca în aer – nu cu argumente, ci cu zgomot – discursul premierului. Bruiaj total. Ca prim responsabil în chestiune, ca șef suprem și voce patriotică unică afirm că…. și dăi și dăi. Primul ministru a vorbit bruiat, așa cum Securitatea bruia Europa Liberă. Nu că Ponta ar fi vocea libertății, dar tehnica era identică. Am avut în față un ecran secționat în două, două felii de Românie, două felii de interes național, două voci care împărțeau pielea ursului din pădure. Băsescu renunțase la partea care ni se cuvine, patriot prin abandon. Celălalt aducea argumentul că trebuie să ne batem. N-am absorbit banii europeni? E adevărat, dar nu i-a absorbit fosta guvernare. Nu pedepsiți prin sărăcire, că și așa avem destulă, România viitoare, pentru lentorile madamelor Udrea și Boagiu.

Am văzut și trăit multe, dar programarea acestei conferințe de presă, lălăită și lungită ostentativ de Traian Băsescu peste un moment important, care angaja Parlamentul României, mi s-a părut de-o obrăznicie fără margini. Da, Băsescu a dat startul la haos. Mâine va urla că România e neguvernabilă.

Ajuns acasă, citesc pe ecran că Băsescu a spus, între alte împăunări, că are potențial mai mare decât Ponta. Nu știu și nici nu mă interesează cât de amplu e potențialul lui Băsescu și la ce fel de potențial, politic presupun, s-a referit. Dar dacă ar fi s-o ascultăm pe Elena Udrea, ministru preferat, care îl înjura pe Ponta într-o chestiune comparativă cu boii nărăvași, aș spune că România nu-i o vacă de dus la taur, iar chestiunile derivate –  putere, potență, potențial – nu intră în chestiunea fondurilor europene. Acolo e nevoie de scula minții”.

Sursa: ampress.ro

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în De prin lume adunate și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s