Intoxicarile anti-romanesti ale Monicai Macovei din Parlamentul European continua

eba-macovei“Noul candidat propus Guvernul Romaniei pentru calitatea de membru al Curtii Europene de Conturi, George Pufan a primit,  în urmă cu puțin timp, avizul favorbil. El a fost audiat în Comisia pentru control bugetar (CONT) a Parlamentului European.

Contestarea furibundă împotriva candidatului României a venit, dacă mai era vreo surpriză, din partea Monicăi Macovei. Scenariul decredibilizării lui Pufan în fața deputaților europeni, pus la cale de Macovei, a fost aproape o copie la indigo  al celui prin care, acum câteva luni, a fost respinsă candidatura fostului comisar european, Leonard Orban. Numai că de data acesta ea un a mai funcționat.

Monica Macovei a trimis tuturor șefilor de grupuri parlamentare documente anonime prin care a urmărit să îl discrediteze pe Gheorghe Pufan.

Ea a trimis prin email un document nesemnat, (în dreptul semnăturii figura doar sintagma «membri ai Personalul Curții de Conturi din România»), prin care a încercat din nou să îi intoxice pe toți  deputații europeni. În document, al cărui stil seamănă cu un denunț anonim din anii stalinismului,  se spune că Pufan, actualmente secretar general al Curții de Conturi din România, este incompetent, că ar fi doar un simplu inginer în constructii, că a obținut o diplomă de contabilitate abia la 53 de ani, în fine că, deși lucrează la Curtea de Conturi a României, nu ar avea experienta în domeniul auditului și că nu ar avea ce căută la Curtea Europeană de Conturi. Scrisoarea anonimă – se poate bănui că a fost «confecționată chiar de Monica Macovei însăși – atinge apogeul cu fraze de genul:  «este o mare rușine și un afront fără precedent  față de Curtea de Conturi a României desemnarea lui Gheorghe Pufan  ca membru al Curții Europene  de Conturi»,  «este cea mai  mare rușine  pentru Curtea de Conturi a României că un astfel de personaj  cu un trecut şcolar , educațional, familial, moral  mai mult decât dubios să reprezinte o instituție atât de importantă în Europa». Mai lipsea sintagma celebră «niște simple și onești cetățeni indignați», sau «oameni de bine revoltați».

Dacă strategia de intoxicare anti-românească  folosită de Monica Macovei în cazul candidaturii lui Leonard Orban a ținut (reamintim că acesta a fost respins acum câteva luni de Comisia CONT, primind aviz nefavorabil),  în cazul lui Ghoerghe Pufan  ea a stârnit hilaritate printre deputații europeni.

Raportoarea pentru Comisia CONT, Inés Ayala Sender, a admonestat-o pe Monica Macovei, temperând intențiile furibunde ale acesteia de a-l discredita pe orice cale și cu orice «argument» fantezist pe Gheorghe Pufan.  Macovei a invocat faptul că românul  și-a obținut diploma de contabilitate abia la 53 de ani la Universitatea Danubius din Galați și că acolo ar fi fost un student mediocru. Doamna Sender a destins atmosefra din comisie, amintindu-i Monicăi Macovei, mai în glumă mai în serios, că și Albert Einstein a fost un elev mediocru, ceea ce nu l-a împiedicat să aibă remarcabile rezultate ulterioare în domeniul științei.  Cu cât se încăpățâna Macovei să împroaște cu noroi, cu atât mai mult apărea cu claritate deputaților europeni cât de hilară este ostilitatea ei nefirească împotriva propriilor compatrioți. Această lipsă de fair-play a Monicăi Macovei, deghizată în «instransigență» de  fost procuror comunist, a fost taxată imediat de deputații europeni.

Finalmente, Comisia de Control bugetar a Parlamentului European i-a dat aviz favorabil lui Gheorge Pufan, votul final fiind unul strâns 14 pentru și 13 împotrivă. Potrivit informațiilor din interiorul comisiei parlamentare, chiar popularii europeni, care au votat împotriva lui Pufan, au spus că au primit ordin politic să îl «desființeze» pe candidatul român. Mulți dintre ei au apreciat prestația lui Pufan în cadrul comisiei CONT, dar au votat așa cum au primit ordin de la prietenii sus-puși ai Monicăi Macovei din PPE.

Acum urmează votul în plenul Parlamentului European. Conform procedurii, Consiliul Uniunii Europene, după consultarea Parlamentului European, decide cu privire la propunerile făcute de fiecare stat membru. Membrii Curții Europene de Conturi sunt numiți pentru o perioadă de șase ani. Mandatul actualului reprezentant al României la Curtea Europeană de Conturi, Ovidiu Ispir, a expirat la 1 ianuarie. El ramane însă în funcție până la finalizarea procedurii de desemnare a succesorului său.

Precedentul candidat al Romaniei, Leonard Orban, a primit aviz nefavorabil atât în Comisia CONT, în septembrie anul trecut, cât și în plenul Parlamentului European, în octombrie 2012. Eurodeputații români din grupul Partidului Popularilor Europeni (PPE) au votat atunci împotriva candidaturii lui Orban, reproșându-i lipsa de experiență în audit.

După votul favorabil și avizul pozitiv oferite azi de membrii comisiei CONT lui Gheorge Pufan, Monica Macovei umbla pe holuri afirmând cu năduf că, pe lângă Pufan, Leonard Orban era «o stea,  un soare strălucitor și profesionist», uitând că l-a luxat pe Orban, privând astfel România de a avea un reprezentant de marcă într-o poziție cheie, de influență, în interiorul mecanismelor instituționale europene. În timpul audierilor de azi de la Comisie CONT, alături de Monica Macovei, se afla și Elena Băsescu.

Tot timpul aceasta comunica prin sms-uri (probabil cu tăticul de la Palatul Cotroceni) și se strâmba sarcastic la fiecare intervenție a candidatului român”.

Sursa: cotidianul.ro

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Politica cu polemica și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s