Iulia Motoc in “Urzeala tronurilor la CCR”

iulia-motoc-ccr“Judecătoarea Curții Constituționale Iulia Motoc și-a lansat noua colecție, de vară, cu ocazia depunerii jurământului de noii săi colegi, Mona Pivniceru, Daniel Morar și Valer Dorneanu, la Palatul Cotroceni, în prezența șefului statului.

Colecția de îmbrăcăminte a fost botezată „Urzeala tronurilor”, în onoarea serialului fantastic cu același titlu.

„Stăpânul luminii m-a inspirat”, a declarat Iulia Motoc, cu prilejul evenimentului inaugural. „Colega mea îmi amintește de Lady Melisandre”, a punctat, printre lacrimi, Aspazia Cojocaru, care a participat la ceremonial în calitate de simplu spectator, fiindcă și-a încheiat mandatul de judecător.

Toți cei nouă judecători în funcție au purtat robele casei Motoc. Președintele Băsescu s-a scuzat pentru costumația clasică. „Din nefericire, am pătat roba chiar acum o jumătate de oră și n-am reușit să scot pata cu Vanish.” Băsescu n-a vrut să spună cu CE a pătat roba, dar a replicat cu tâlc: ‘Era ceva vechi, de calitate, nu poșircă din asta cu gust de petrol’”.

Sursa: selectnews.ro

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Politica cu polemica și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s